În loc de prefaţă

Dacă la naştere zeii nu mi-ar fi hărăzit altă soartă, mi-ar fi plăcut mai curând rolul vesel si satiric al unui filozof ca Democrit, decât să fac pe bufniţa înţeleaptă cum fac acum. Ce plăcut e să susţii crezul că în viaţă nu are importanţă ce faci, ci cum faci, şi că tristeţea este esenţa demnităţii! În orice caz, e un biet condei cel căruia nu-i scapă niciodată o glumă şi care nu produce decât lucruri triste. Mi-ar fi plăcut mai mult să arunc câteva glume în proză decât să arăt faţa tristă şi întunecată a păsării de noapte. Dar steaua mea a fost sumbră şi m-a silit să visez la misterele spectacolului vieţii. Cred că mi-ar fi plăcut mai mult să mă înveselesc de spectacol şi să meditez la comedia, mai curând decât la tragedia lui.

Când, într-o noapte din preistorie neînregistrată în nici o cronică, omul gânditor şi-a ridicat capul pentru prima oară şi a privit imensitatea fără margini a cerului înstelat, primul său gând a fost acelaşi cu cel care vine în mintea gânditorului secolului XX când acesta priveşte meditativ misteriosul baldachin sub care trăieşte, se mişcă şi filozofează.

„Care este înţelesul tuturor acestor lucruri?”

Este atât de greu să găseşti un răspuns corect la această întrebare, încât şi astăzi marii noştri oameni de ştiinţă nu pot decât să-şi plece capetele într-o umilă neştiinţă, deoarece toate victoriile lor în domeniul cunoaşterii nu au atins decât marginal această enigmă.

Profunzimea acestei enigme ar fi de nepătruns dacă descoperirea ei ar depinde doar de mintea omenească. Ea nu poate fi dezvăluită fără ajutorul unei înalte revelaţii.

În consecinţă, am făcut cercetări îndelungate şi studiile mele cuprind cărţi împrăştiate prin biblioteci puţin cunoscute; ele includ conversaţii intime şi lungi discuţii cu maeştrii ştiinţei occidentale. Am studiat cu cei mai buni profesori, încercările personale şi experienţele directe. În cele din urmă, soarta m-a purtat în călătorii stranii prin ţări ai căror palmieri zvelţi mă chemau cu frunzele lor mari şi mă invitau, aşa cum îi invită pe toţi, să reînnod legăturile nepământeşti care unesc reticentul suflet omenesc cu Dumnezeu. Puţini occidentali au timpul şi antrenamentul, voinţa şi banii pe care le cer astfel de cercetări. De aceea am încercat să fac pentru ei ceea ce nu pot face ei înşişi: am încercat să smulg din întunericul veacurilor dispărute câteva secrete de care are nevoie lumea astăzi. De multe ori, când stăteam sub cerul înstelat al Orientului sau când mă plimbam singur în liniştea misterioasă a junglelor ameninţătoare, eram preocupat de un înţeles copleşitor al straniului paradox al vieţii omeneşti. Am urmat o cărare singuratică, studiind căile şi înţelepciunea Orientului şi încercând să pun doctrinele şi realizările yoghinilor şi fachirilor pe baze ştiinţifice.

Amintirile despre aventurile spirituale pe care le-am trăit sub soarele fierbinte al Orientului au fost puse pe hârtie; am încercat să-i dezvălui omului obişnuit ce resurse spirituale profunde şi ce puteri psihice uimitoare se pot găsi înăuntrul său. Totuşi, a trebuit să las pentru mai târziu transcrierea experienţelor divine şi a celor mai bune cugetări ale mele. Ezitarea mea în această privinţă se datoreşte limitărilor societăţii care mă înconjoară şi ale civilizaţiei în care m-am născut. Voiam să mă adresez omului cu experienţă obişnuită, deşi experienţa mea a fost atât de extraordinară. Aşa cum l-am cunoscut în timpul peregrinărilor mele în jurul lumii, am constatat că se chinuieşte să găsească un înţeles al vieţii care poate fi aflat cu un preţ mult mai mic. Am vrut să-l conving să găsească un scop în viaţă şi să îndepărteze înspăimântătoarea lipsă a ţelurilor care este caracteristica de căpetenie a epocii noastre. Dar de fiecare dată îmi aminteam întrebarea pusă de Socrate lui Glaucon: „Vrei să spui că îi poţi convinge pe cei ce nu vor să asculte?”.

Omul obişnuit priveşte aceste filozofii abstracte, aceste adevăruri greu de înţeles şi aceste practici austere ca pe nişte chestiuni care îi interesează doar pe câţiva şi care nu folosesc nimănui. Experienţa mi-a arătat mai bine decât cuvântul prevenitor al călăuzelor mele de ce majoritatea profeţilor îşi păstrează cele mai ascunse secrete pentru cei puţini. Oricine scrie despre subiecte atât de extraordinare, cum sunt cele alese de mine, are de înfruntat un mare dezavantaj. El nu poate lăsa la o parte misterioasele experienţe care formează chintesenţa şi miezul acestor subiecte şi nu poate fi crezut dacă le aşterne pe hârtie aşa cum s-au întâmplat. El întâmpină cea mai mare greutate în descrierea întâmplărilor psihice subtile, care nu au nici un înţeles pentru minţile pur materialiste. Din aceste cauze, încercarea de a dezvălui o stare inefabilă, intangibilă în cuvinte reci şi fraze neînsufleţite pare uneori o întreprindere disperată, deoarece jumătate din această experienţă luminoasă dispare atunci când este descrisă, pe drumul dintre creier şi hârtie.

În cele din urmă, dacă este înţelept, el va sfârşi prin a scrie pentru cei puţini. Apoi, dacă ceilalţi încep să-i înţeleagă spusele şi le primesc, poate fi fericit că le-a fost de folos, iar dacă nu-l înţeleg, nu va avea de ce să fie dezamăgit. Numărul nu contează în această chestiune. Cei inerţi nu intră la socoteală. Ei nu sunt decât turma. Tot ce are importanţă este întotdeauna şi oriunde făcut sau descoperit de cei puţini. „Ea a crezut în mine când nimeni nu credea”, spunea Mahomed despre soţia lui Khadijah. În trei ani el nu a găsit decât treisprezece oameni care să-i urmeze. Mai apoi însă, doctrina sa a cucerit milioane de oameni. Aceste idei sunt noi doar pentru Occidentul modern, deoarece în vechiul Orient ele sunt predate şi înţelese de mii de ani.

Destinul a voit ca răspunsul la cărţile mele să fie vădit încurajator. Dacă mesajul lor este înţeles corect, nu se adresează doar celor puţini, beneficiile nu sunt numai pentru yoghini şi sfinţi, ci pentru noi toţi, pentru oricine voieşte să fie ceea ce Dumnezeu doreşte ca el să fie. Oricine crede că aceste pagini cuprind numai abstracţiuni şi idei lipsite de valoare practică se înşală. În replică, pot doar să vă spun că ele tratează chestiuni vitale pentru fiinţa umană, chestiuni fundamentale ale vieţii. Corect înţelese, aceste „abstracţiuni” îi vor ajuta pe oameni să trăiască cu mai mult succes. Eu am observat că ele îmi întăresc voinţa, îmi călăuzesc mintea, îmi aduc pace în inimă şi adevăr în suflet. Iar dacă unele lucruri par într-adevăr mai subtile, scuza mea este că m-am străduit cât am putut să explic anumite stări care în mod obişnuit sunt în afara domeniului simţurilor. Şi oricine se va strădui să transpună în acţiune această tehnică psihologică va avea drept răsplată o viaţă echilibrată, pace interioară şi putere spirituală.

Astfel m-am văzut eu însumi forţat, încetul cu încetul, să adopt o cale pe care nu am avut niciodată intenţia să păşesc – calea de a scrie continuări la cărţile mele şi de a explica propriile mele explicaţii. Pe scurt, fără să-mi dau seama, am devenit din ce în ce mai mult un preceptor şi din ce în ce mai puţin un cercetător. Şi deşi îmi menţin încă strict atitudinea de completă independenţă, cerând libertate absolută de la toţi cei pe care îi întâlnesc în drumul meu şi dându-le bucuros aceeaşi libertate pe care o cer de la ei, refuzând să fiu urcat pe un piedestal sau să am discipoli, refuzând orice organizaţie sau cult, totuşi nu am putut rezista numeroaselor cereri de iluminare ulterioară care mi-au fost adresate. Şi astfel am cedat cererii şi am dat fiinţă acestor pagini, în mijlocul unei vieţi active. Trebuie să precizez însă că prin aceasta nu adopt atitudinea de învăţător, că nu am nici un fel de pretenţii în ce priveşte rangul meu spiritual şi că scriu numai pentru a da, pe cât pot, ajutor şi informaţii prieteneşti, aşa cum ar fi făcut orice călător.

Nu vreau să-i conving pe ceilalţi, ci numai să le împărtăşesc ceva din adevărul pe care l-am găsit; ceilalţi îl pot primi sau nu, după voie. Ei trebuie să se apropie de mine din propria voinţă, şi nu pentru că aş dori să adopt rolul de misionar în ceea ce-i priveşte. Nu încerc să convertesc şi nici să forţez pe cineva, ci să le arăt altora ce anume pot găsi în ei înşişi. Sincer vorbind, nu sunt conştient că aş avea o misiune în această lume, dar singura pe care mi-ar plăcea să o îndeplinesc, dacă zeii mi-ar dărui abilitatea necesară, ar fi să-i fac pe oameni conştienţi de valoarea sufletului lor. În plus, această libertate personală îşi are valoarea ei. Pentru că nu sunt legat de nici o credinţă şi pentru că nu mă supun altei autorităţi decât conştiinţei mele, pot prezenta liber adevăruri care în trecut au fost fie deformate din prostie, fie ascunse din motive egoiste. Vreau ca adevărurile mele să înţepe. Vreau să fie îndrăzneţe – nu doar pentru binele meu, ci şi pentru binele cititorilor mei. Vreau să-mi hrănesc condeiul cu gânduri fără teamă, care să intre pe sub pielea celor nepăsători. Nu am interes să plac unei anumite clase, unei anumite secte sau unui grup de egoişti. Aprobarea unor asemenea...