Zbor deasupra Ardealului
Biserici fortificate sasesti
Seiten
- Keine Verlagsinformationen verfügbar
- Artikel merken
"Cetăţile noastre bisericeşti sunt unice în lume!” Când vine vorba de aceste clădiri sacrale, saşii nu prea sunt modeşti, nici cei rămaşi aici, nici cei plecaţi, nici cei care s-au întors. Desigur că există şi în alte părţi biserici care au fost transformate, cu cheltuială mai mică sau mai mare, pentru a fi folosite ca refugii sau în scopuri de apărare: În Germania (deosebit de multe în Baden-Württemberg şi în Bavaria), dar şi în Luxemburg, Austria şi Elveţia (puţine). În Transilvania sunt foarte multe cetăţi bisericeşti, dar multe din ele par a avea zilele numărate.Relatările din mass-media românească, frecvenţa şi conţinutul lor dau de înţeles că se constată un interes tot mai mare al saşilor, nu întotdeauna îndrăgiţi, faţă de moştenirea lor. Cine se ocupă de mai multă vreme cu cetăţile bisericeşti dezvoltă o adevărată simpatie faţă de ele. Să fie îngăduită această afirmaţie sentimentală deoarece ea corespunde întru totul faptelor. Între altele, aceasta se explică cu siguranţă şi prin faptul că aceste cetăţi bise-riceşti transilvănene nu au fost înălţate la chemarea vreunui nobil de supuşii acestuia. Mai degrabă localnicii şi mai ales ţăranii au fost cei care, în jurul lui 1500, au reacţionat la presiunea crescândei ameninţări externe şi în multe locuri au hotărât să-şi renoveze biserica în scopuri defensive. Simplificând puţin, trebuie să ne imaginăm aşa: După ce munceau din greu pe câmp, ţăranii se întâlneau la biserica lor şi continuau munca. Pare simplu, însă de multe ori ziua de lucru a unei familii abia ajungea pentru a garanta rezerva pentru iarnă. Fiecare oră de lucru la biserică putea să însemne foame.În prezent începe lent o mişcare în direcţia opusă, prea lent pentru a ţine pasul peste tot cu degradarea rapidă. Dar sunt speranţe, deoarece mai multe părţi dovedesc un angajament tot mai mare: diverse organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, îndeosebi din Germania, Uniunea Europeană, Biserica Evanghelică C. A. din România şi acum şi statul român. Merită efortul? Probabil că se vor cheltui mulţi bani şi unii se vor întreba, poate, dacă Româ-nia nu poate fi ajutată mai bine altfel. Oare trebuie să primească îngrijiri speciale tocmai zidurile vechi ale minorităţii germane, care a dispărut aproape cu totul din ţară? De la numeroşii oameni de ştiinţă şi arhitecţi care s-au ocupat de mulţi ani cu cetăţile bisericeşti ale saşilor s-ar auzi probabil într-un singur glas un Da sonor. Pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO figurează şapte cetăţi bisericeşti: Biertan, Câlnic, Valea Viilor, Saschiz, Viscri, Prejmer şi Dârjiu (biserică fortificată a secuilor). Cifrele diverselor surse diferă considerabil; dacă ne orientăm după Enciclopedia online, în Transilvania mai există circa 150 de cetăţi bisericeşti, mai mult sau mai puţin intacte. Se crede că mai demult au fost peste 300. Jumătate din ele s-au prăbuşit sau s-au degradat. În multe locuri au fost demolate după ce introducerea unor noi arme a făcut zidurile inutile. Pietrele şi cărămizile au fost folosite pentru alte clădiri.
Cuprins:
1 Archita Arkeden, 2 Bazna Baaßen, 3 Biertan Birthälm, 4 Boian Bonnesdorf, 5 Brădeni Henndorf, 6 Câlnic Kelling, 7 Cârța Kerz, 8 Cincșor Kleinschenk, 9 Cisnădie Heltau, 10 Cisnădioara Michelsberg, 11 Dealu Frumos Schönberg, 12 Hărman Honigberg, 13 Homorod Hamruden, 14 Hosman Holzmengen, 15 Mediaș Mediasch, 16 Meșendorf Meschendorf, 17 Prejmer Tartlau, 18 Rupea Reps, 19 Saschiz Keisd, 20 Slimnic Stolzenburg, 21 Valea Viilor Wurmloch, 22 Viscri Deutsch-Weißkirch
Cuprins:
1 Archita Arkeden, 2 Bazna Baaßen, 3 Biertan Birthälm, 4 Boian Bonnesdorf, 5 Brădeni Henndorf, 6 Câlnic Kelling, 7 Cârța Kerz, 8 Cincșor Kleinschenk, 9 Cisnădie Heltau, 10 Cisnădioara Michelsberg, 11 Dealu Frumos Schönberg, 12 Hărman Honigberg, 13 Homorod Hamruden, 14 Hosman Holzmengen, 15 Mediaș Mediasch, 16 Meșendorf Meschendorf, 17 Prejmer Tartlau, 18 Rupea Reps, 19 Saschiz Keisd, 20 Slimnic Stolzenburg, 21 Valea Viilor Wurmloch, 22 Viscri Deutsch-Weißkirch
Erscheinungsdatum | 04.08.2019 |
---|---|
Illustrationen | Ovidiu Sopa |
Zusatzinfo | farbige Abbildungen |
Verlagsort | Hermannstadt |
Sprache | Romanian |
Maße | 275 x 275 mm |
Gewicht | 988 g |
Themenwelt | Bildbände ► Europa ► Rumänien |
Technik ► Architektur | |
Schlagworte | Bildband • Kirchenburgen • Luftbilder • Rumänische Sprache • Siebenbürgen |
ISBN-10 | 3-946954-52-9 / 3946954529 |
ISBN-13 | 978-3-946954-52-1 / 9783946954521 |
Zustand | Neuware |
Haben Sie eine Frage zum Produkt? |
Mehr entdecken
aus dem Bereich
aus dem Bereich
50 Ziele, die Sie gesehen haben sollten
Buch | Hardcover (2024)
Bruckmann (Verlag)
29,99 €
Süße Köstlichkeiten aus Rumänien und anderen osteuropäischen Ländern
Buch | Hardcover (2023)
Gerstenberg Verlag
38,00 €